Gala BLOGourmet
Restaurantul The Harbour lansează bloggerilor culinari o provocare: va premia cele mai bune articole culinare, cel mai bun blogger reţetar, cel mai bun blog de nişă, cele mai bune fotografii de preparate şi cele mai bune recenzii, votate de public şi de un juriu de specialitate. Premiile în cadrul Galei sunt oferite de Logitech, Bilancia şi Bristot.
Pentru prima data în Bucureşti, un restaurant premiază cei mai buni bloggeri culinari ai momentului. Gala BLOGourmet se află la prima ediţie şi se adresează segmentului culinar din mediul online. În perioada 5 ianuarie – 31 ianuarie 2012, bloggerii sunt invitaţi să-şi înscrie blogurile în categoriile specifice galei BLOGourmet.
Condiţiile de participare:
• Trebuie să ai un blog culinar sau o secţiune pe blog care să cuprindă segmentul culinar.
• Blogul tău să aibă minim 6 luni activitate (iulie 2011 – decembrie 2011).
• Activitatea ta pe blog să cuprindă minimum o postare pe lună.
• Datele tale de contact să fie valide – email/telefon
Categorii:
1. Cea mai bună recenzie de restaurant – cel mai bun restaurant, din perspectiva unei recenzii de blog. Aici se va lua în considerare părerea autorului, dar şi modul de a scrie şi prezenta locaţia preferată.
2. Cel mai bun blogger „reţetar” – cel care are cele mai inventive reţete şi care este cel mai activ în postarea reţetelor culinare pe blog.
3. Cea mai complexă formă de prezentare a unei reţete – se va puncta felul în care se acordă importanţă reţetei, de la prezentarea ingredientelor până la produsul finit, prin poze şi descrieri amănunţite.
4. Cea mai accesată pagina de Facebook a unui blogger culinar – cel mai activ în comunitatea online Facebook, cele mai multe like-uri şi interacţiuni.
5. Cel mai bun travel&food blogger – cel care postează articole din experienţele trăite în ţările pe care le vizitează, pornind de la cultură până la descrierea reţetelor tradiţionale.
6. Cea mai bună fotografie de produs culinar finit (Food Porn) – „Food porn”, sau în traducere pornografia alimentară, este un fenomen larg răspândit, despre care însă nu se vorbeşte în România sau despre care se ştie prea puţin. Odată cu ultimul boom economic, acest fenomen împreună cu lifestyle entartainmentul a luat amploare, tocmai pentru că este strâns legat de bunăstare, confort şi divertisment.
7. Cel mai bun blogger culinar debutant – cel care este la început de drum, fiind debutant în cariera de blogging culinar (debut în 2011).
8. Cel mai bun blogger culinar de nişă – se vor premia blogurile pe diferite segmente : cafea, bere, pâine, prăjituri etc.
Cum opinia publicului contează, acesta va decide în perioada 1-18 februarie 2012 cine sunt câştigătorii categoriilor BLOGourmet. Gala de premiere va avea loc în data de 24 februarie 2012 la restaurantul The Harbour. Pentru inscrieri click aici: http://www.harbour.ro/blogourmet/.
Sursă info: horeca.ro.