Love you Romania,  Tineret

Iesim in strada pentru Rosia Montana!

Prieteni ai Roşiei Montane,

Revenim cu noi informaţii privind actiunea de protest care va avea loc in Bucuresti in data de 28 ianuarie, începand cu ora 11.00.  În ultima perioadă, situaţia e evoluat semnificativ, inclusiv în favoarea Roşiei Montane.

Cele 10 zile în care societatea civilă din România, prin mesajele şi energia transmise, au făcut să vibreze o ţară întreagă, ridicând un semn de întrebare în rândul guvernanţilor cu privire la Roşia Montană. Şi asta pentru că sute de oameni au ieşit în stradă cu pancarte şi steaguri, au formulat revendicări clare şi ferme pentru Roşia Montană (citeşte mai jos lista revendicărilor).


Ca urmare a protestelor spontane ce au loc în Piaţa Universităţii, Primăria şi Jandarmeria capitalei au impus o manifestaţie în punct fix, acesta fiind Piaţa Constituţiei (lângă Ministerului Mediului, în faţa Palatului Parlamentului). Actiunea de protest va incepe la ora 11.00.

Vă invităm să vă alăturaţi protestului nostru, respectând această decizie. Ne vom manifesta paşnic, arborând mesajele campaniei care pot fi descărcate şi printate de pe pagina evenimentului.

Vrei să salvezi Roşia Montană: Demonstrează! e mai actual ca niciodată! Iar acest eveniment e unul al solidarităţii: „Sutele de oameni ieşiţi zilele acestea în stradă se alătură miilor din ultimii ani care au luptat pentru Roşia Montană. Iar rezultatele sunt uimitoare şi cu mândrie afirm, că prin spiritul civic manifestat reuşim să continuăm şi să dezvoltăm cea mai mare campanie de mediu şi socială din România. Astfel, în aceste momente de intensitate maximă, atât pentru ţară cât şi pentru Roşia Montană, vă mulţumesc pentru solidaritatea voastră şi pentru hotărârea cu care fiecare, cu mesajul propriu, în orice colţ al ţării, în stradă, promovaţi Roşia Montană. Uniţi pentru libertate, vom învinge! Iar pe 28 ianuarie, împreună cu voi, voi spune răspicat Salvaţi Roşia Montană în Piaţa Constituţiei şi voi cere Ministrului Mediului să acţioneze cu responsabilitate şi să nu elibereze acordul de mediu atât de dorit de compania minieră!” a transmis Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

Și nu uitați să transmiteți mai departe chemarea noastră: Veniți să spunem Ministrului Mediului că NU suntem de acord cu proiectul minier de la Roșia Montană ce va afecta întreaga țară.

Precizări importante:

1. Vă rugăm să folosiţi pe durata manifestării doar mesaje şi însemne pe bannere, steaguri şi pancarde distribuite prin intermediul campaniei Salvaţi Roşia Montană. Suntem oameni cu cele mai diverse orientări politice, ideologice şi/sau religioase, cu viziuni economice şi sociale diferite, provenind din toate straturile societăţii şi din toate grupurile etnice. Proiectul catastrofă ce vizează distrugerea Apusenilor a avut, dincolo de toate relele, efectul pozitiv de a ne aduce împreună; haideţi să ne respectăm unii pe alţii, gândindu-ne, sâmbătă, 28 ianuarie, la ceea ce ne uneşte şi ne determină să acţionăm împreună – Roşia Montană.

2. Menţionăm că şi-au anunţat deja participarea la această manifestare membri ai mai multor organizatii, fie ele neguvernamentale, sindicale sau de alt tip, care au considerat că, individual şi nu în numele organizatiei din care fac parte, este important să îşi arate şi cu această ocazia susţinerea faţă de cauza Roşiei Montane. Campania Salvaţi Roşia Montană s-a delimitat constant de orice implicare politică şi o face şi cu această ocazie.
Doneaza pe www.rosiamontana.org
ALTE INFORMAȚII RELEVANTE

Revendicările formulate pentru Roșia Montană
În Cluj, București, Timișoara, Arad și Iași, salvarea Roșiei Montane s-a regăsit pe listele de revendicări ale protestatarilor. Revendicările pentru Roşia Montană sunt adresate autorităţilor statului şi Guvernului României, ce au sprijinit continuu un proiect minier distructiv.

1. Neemiterea acordului de mediu pentru proiectul minier cu cianuri propus la Roşia Montană;
2. Deblocarea procedurilor de includere a Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi declanşarea demersurilor necesare pentru orientarea dezvoltării zonei spre utilizarea durabilă şi punerea în valoare a patrimoniului său natural şi cultural unic;
3. Respingerea proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private să exproprieze după bunul plac în numele statului;
4. Adoptarea propunerii legislative care prevede interzicerea utilizării cianurii în minerit;
5. Respingerea tuturor iniţiativelor de declarare a zonei Roşia Montană ca zonă mono-industrială, rezervată exclusiv implementării proiectului minier al companiei Roşia Montană Gold Corporation.

Nemulţumirile celor prezenţi sunt cu atât mai vehemente cu cât, în cei 10 ani ai campaniei, fiecare dintre noi a văzut cum Roşia Montană rezumă într-un tot unitar problemele unui sistem bolnav. Rând pe rând, toate instituţiile statului au ales să lupte efectiv împotriva propriilor cetăţeni, emiţând acte ilegale şi ducând la sărăcirea constantă a zonei, iar în perioada următoare este de aşteptat ca Ministerul Mediului să încununeze aceste demersuri prin emiterea acordului de mediu.

Totul despre acordul de mediu
Citește ghidul informativ despre acordul de mediu pentru a înțelege de ce acest aviz este atât de important pentru Roșia Montană.

Mesajul ediției
Mesajul Ramonei D. este unul din miile care se aud în aceste zile şi care ne îndeamnă la acţiune: „Nedreptatea făcută lui Raed Arafat a fost picătura care a umplut paharul. Dar paharele noastre au mii de picături pentru care rămânem în stradă, unde ne facem auzite vocile regăsite. Pas cu pas ne revendicăm în frig străzile şi drepturile. În inima mea bate Roşia Montană, cea mai dureroasă picătură din paharul meu. Împreună vom reuşi să oprim proiectul mizerabil de la Roşia Montană şi să redăm demnitatea oamenilor care se luptă zi de zi acolo. Se aude? Salvaţi Roşia Montanăăă!”

Mini-kit de nesupunere civică
Campania Salvați Roșia Montană înseamnă în primul rând exercitarea dreptului la liberă exprimare. Află care iți sunt drepturile cetățenești, garantate prin Constituție din kitul de nesupunere civică alcătuit de membrii campaniei.

Semnează petiția campaniei!
Intră pe www.rosiamontana.net și semnează petiția pentru salvarea Roșiei Montane!.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

32 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Anda

Eu am vazut ca muntele este deja distrus, dar atunci cand s-a intamplat asta, nimeni nu s-a scandalizat. Oare de ce? Uraniu nu s-a descoperit la Rosia Montana si,de fapt, niciodata nu a fost uraniu acolo, doar aur si argint. Pentru uraniu, iti recomand o vizita la Ciudanovita.Si alte tari s-au trezit inaintea asta, adoptand cianuratia, care am inteles ca este cea mai moderna tehnologie care poate fi utilizata in minerit. S-ar putea sa ne-o ia si bulgarii inainte, in acest domeniu, pana ne hotaram noi ce sa facem cu proiectul asta. E pacat, daca deveneam cel mai mare producator… Mai departe»

Armaghedon

Mai desteptilor de ce nu faceti o revolutie pentru a se ocupa cineva dupa secole de jefuit acesti munti si de dezvoltarea economico-sociala a acestei zone,daca tot o iubiti atit?Veniti voi dragutilor inainte, sa locuiti o luna in zona si apoi mai faceti valuri si pentru o actiune cu adevarat constructiva ,nu numai ca ptr citiva arginti sa fluturati zi si noapte prin toata tara lozinci fabricate in culorile vecinilor nostrii si pentru a servi unui alt magnat de origine maghiara.Adica hai sa stopam ceva pentru un investitor neagreat de ,,concurenta” si sa facem lobby pentru un altul.Nu mai dorim… Mai departe»

Anda

Si pentru partiile de ski, de exemplu, trebuie defrisata padurea. Nu-mi place solutia asta. Traditiile si festivalurile stiu ca s-au tinut si au fost sustinute de Rmgc.Si nu vreau sa dispara minunatiile alea, dar daca le lasam in continuare cum sunt, o sa dispara. Nici Ministerul Culturii, nici al Turismului nu au fost interesate sa investeasca aici, stiu ca RMGC vrea sa bage 70 mil in patrimoniu si unul din locurile unde vor intra banii astia sunt galeriile romane, una din minunatii care nu va pieri.Stiu ca nu o sa ma aprobi, pt ca vad ca esti vadit impotriva proiectului,… Mai departe»

Andrei

Toata lumea vrea salvarea Rosiei Montane , dar cum o sa faceti pentru ca proiectul acesta aduce bani , reface patrimoniul , ofera locuri de munca pe cand la voi nici nu exista vreun plan pentru asa ceva

Anda

@cuibus:de unde stii ca vor fi salarii mizere?cred ca asta tine si de salariul de referinta la care te raportezi. Mai demult, citisem in “Huffington Post” ca venitul mediu al unui rosian este de 6lei/zi. Crezi ca fi mai mizer decat asta? crezi ca nu le va fi mai bine timp de mai mult de 10 ani?Vor sti de la inceput cand nu vor mai avea loc de munca, vor putea pune bani deoparte sau sa se reorienteze spre un alt loc de munca, din timp. Nu stiu cati romani se pot lauda in zilele noastre ca stiu exact cand… Mai departe»

Elena

Sa salvam tara de proiecte, de investitii, de locuri de munca, sanse… sa avem grija nu care cumva sa ne mearga mai bine

Dumi

O ultima completare, de ce sa nu se faca minerit si dupa aia turism? Adica, avem beneficiu de pe exploatare, la PIB, etc, intre timp se investeste in patrimoniu, in infrastructura (ca de aia au si ei nevoie) si in reecologizare (asta-i obliga si normele europene). Adica sa faca ei, din bani privati, investitiile necesare pt turism. Si dupa aia sa avem si beneficiu de pe turism. De ce sa alegem una sau alta cand le putem avea pe amandoua?

Dumi

cum sa se distruga galeriile romane cand ele o sa fie reabilitate? Ca deocamdata stau sa cada. Dar probabil ca ati luat asta din aceeasi sursa care spune ca acolo e uraniu si unobtanium si mai stiu eu ce. Adica din ZVONURI. Cum sa se faca o intreaga campanie bazata pe zvonuri?

Dumi

La finlandezi una dintre minele lor, despre care s-a tot vorbit si la noi, mina din Kittila, e langa una dintre cele mai vizitate statiuni. Numai la noi a fost panica cu cianurilor, care asa seamana cu o panica indusa. Dar daca ignori masurile de siguranta, normele europene extrem de stricte, cum poti sa ai o parere corecta?

Dumi

sunt de acord ca trebuie sa avem grija de istoria noastra, dar am inteles ca dupa inceperea proiectului vor investi vreo 70 de milioane de dolari in restaurarea patrimoniului cultural. Totusi 2000 de ani sau chiar 200 de ani isi pun amprenta iar daca se poate rezolva situatia grava a patrimoniului din bani privati, de ce nu? Statul se poate concentra acolo unde nu sunt initiative private.

Sorin

De unde sti tu ca doar 200-300 de oameni din localitate vor minerit ? Cand au avut ocazia au iesit in strada ca sa spuan ca vor asta, si au fost in numar mare, nu 200-300. Daca te gandesti ca in zona somajul este peste 80% cu siguranta 90% din acei oameni vor sa lucreze din nou in minnerit, udne au experienta. La cati oameni care iau bani de la ong-uri sunt si acolo e normal sa nu isi doreasca toti mineritul

Sorin

ce imi place, ong-urile vin cu revendicari multe dar cu solutii zero. nu stiu cum au atata tupeu,poate pentru ca veniturile nor nu sunt complet publice, dar ce s-=a publicat lunile trecute arata cat de multi bani are un ong care lcureaza strict pe rosia montana..dar deh imacurile sunt mai importante decat salvarea zonei.

Dumi

Nu, cei din localitate doresc sa inceapa exploatarea miniera. Ca o sa aiba toti de castigat de pe inceperea proiectului, practic o sa revina activitatea economica principala, care a fost activitatea principala de la infiintarea localitatii. Iar in UE se folosesc cianuri in Suedia, in Finlanda, in Spania, o sa se foloseasca in curand si in Grecia. Si nu o folosesc de prosti, o folosesc pentru ca e cea mai buna metoda disponibila. Doar ca la ei nu se face o drama din toata chestia asta. La noi s-a creat o adevarata mitologie in jurul cianurilor.

Dumi

De fapt cei de la Comisia Europeana au spus ca nu sunt motive pentru interzicerea cianurilor, normele sunt extrem de stricte. Si fix normele alea sunt criteriul de acordare a avizului de mediu. Norme care au fost date la cativa ani dupa accidentul de la Baia Mare, din cauza (sau datorita) acelui accident si ca sa nu se repete. Astea cu “nu o sa mai fie apa curata nicaieri” e o inventie. Si atunci, daca se intrunesc toate normele, de ce sa nu se dea? Asta ar insemna sa se ignore legea. Si la urma urmei, de ce sa o… Mai departe»

[…] Roșia Montană va deveni cel mai mare centru turistic din România, lumea va putea vizita galeriile antice unde vor putea vedea filoanele de aur de unde dacii s-au alimentat pentru realizarea acelor brățări mult cunoscute în lume. Din păcate toate acestea nu vor deveni încă realitate, deoarece conștiința unor români este la un nivel care nu permite dezvoltarea normală a unei națiuni. Atâta timp cât casa, mașina și contul din bancă sunt principalii indicatori ai societății românești, această țară nu-și va mai reveni. Până nu vom reveni la adevăratele valori românești, omenia, respectul și iubirea, România nu va fi… Mai departe»

Dumi

Rosia Montana nu prin proteste se salveaza, de 10 ani de zile, astia doar fac proteste, insa nu au facut nimic concret pentru localitate. Legat de partea de mediu, daca proiectul intruneste toate conditiile, respecta toate normele extrem de stricte din tara noastra si din UE, atunci de ce nu s-ar da avizul?