Demontarea minciunilor care sunt în favoarea Recensământului 2011

Demontarea minciunilor care sunt în favoarea Recensământului 2011

Sunt câteva idei care se repetă mereu în rândul celor care susţin acest recensământ.
Vom demonta pe rând aceste idei ca să nu mai fie puse în discuţie pe viitor.

Minciuna 1: Recensământul e ceva normal şi nu trebuie să ne sperie.
Tocmai că acest recensământ nu este unul normal prin natura întrebărilor prea intime. Recensământul are scopul de a afla dinamica populaţiei şi nu aspecte legate de viaţa privată a individului.

15 M – RE-evolutia MONDIALA – Video

15 M – RE-evolutia MONDIALA – Video

De ce românii preferă să stea la coadă să pupe niște moaște în loc să reacționeze împotriva actualului sistem care îi subjugă viața la maxim??? Puteți vedea în videourile din post cum reacționează cei din Valencia la actualele probleme economice și sociale din lume.

15.10.2011 -15 M – RE-evolutia MONDIALA

15.10.2011 -15 M – RE-evolutia MONDIALA

 

Primul protest la nivel mondial al celor nemultumiți de sistemul actual

Mai multe fotografii găsiți pe Vifo.ro

Astăzi am participat la cea mai mare manifestație la nivel mondial care a început în data de 15 mai în Spania și desigur și în Valencia, ca o nemulțumire a populației față de starea actuală a vieții în lume.

Așa cum mă așteptam au fost foarte multe persoane de toate vârstele și de toate categoriile sociale, deoarece aproape în toate țările normale oamenii sunt din ce în ce mai conștienți că omenirea și politicile actuale sunt greșite și vor doar un contral total, nu ceva bun pentru OAMENI!

Contribuiti la Fondul „U pentru Cluj”!

Contribuiti la Fondul „U pentru Cluj”!

FC Universitatea Cluj vine mai aproape de comunitate prin intermediul Fondului „U pentru Cluj”, creat în parteneriat cu Fundatia Comunitara Cluj (FCC). Clubul Universitar își propune să contribuie cu resurse la dezvoltarea Clujului, susținând în special proiectele adresate copiilor și tinerilor sportivi, dar și veteranilor sportului clujean.