Bloggeri,  Clujul de langa noi,  Gastronomie,  WWW

Profil de blogger – Corina-Adriana Ureche

Dacă luna trecută a fost în prim plan interviul cu Răzvan Pascu , acum o să vă fac cunoștință cu o bloggeriță din Cluj-Napoca mai specială – Corina-Adriana Ureche – http://bucatariacorinei.blogspot.com
Având în vedere că ne cunoaștem și că suntem născuți în aceeași zi – 10 mai – pot afirma că taurii sunt boemi, gastronomi, călători și iubitori de viață. Mă înșel cumva Corina?
De la început mi-a plăcut blogul tău culinar pentru că avea ceva special, pasiunea pentru gătit și că nu ești comercială, doarece au apărut mulți bloggeri care practică să zic acest sport doar pentru a monetiza și uită de sufletul lor în primul rând și apoi de etica bloggingului.
Vreau să-ți adresez câteva întrebări:

Eu: 1. Când și cum ai început să intri în Blogosfera românească și mai ales de ce?

Corina: Pofta vine gatind! A aparut in octombrie 2009. Eram studenta si locuiam in camin, iar cand mancarea din pachetul de acasa mi se termina preparam rapid niste macaroane cu branza. Dar te saturi si de atatea macaroane, asa ca am inceput sa experimentez noi retete si am vazut ca imi place (a fost o perioada in care telefonul mamei suna încontinuu, caci la ea apelam pentru retete); iar din incantarea aceasta ca am facut o mancare buna am inceput sa fotografiez preparatele. In scurt timp adunasem o multime de poze si retete pana la un blog fiind un pas mic. Aveam deja atunci un blog de handmade si stiam ce inseamna acest lucru, asadar m-am apucat de lucru. Incet incet am vazut ca lumea ajunge pe blogul meu cautand diferite retete, apoi au aparut primele comentarii si m-am simtit incurajata sa continui si asa mi-am descoperit o adevarata pasiune.

2. Având în vedere că tot mai puține femei gătesc în România, crezi că blogurile culinare au un rol important în a educa/stimula generațiile mai tinere șă experimenteze un nou tip de gastronomie mai rapidă, mai gustoasă, mai sănătoasă și mai arătoasă decât gastronomia tradițională românească?  

Corina: Din multitudinea de bloguri culinare aparaute recent pot sa trag concluzia ca totusi se gateste destul de mult la noi, iar gatitul acasa, in familie, este din ce in ce mai mult promovat in mass-media. Acest fapt poate avea si ratiuni economice, fiind cu totii in cautarea acelor retete apetisante insa nu foarte costisitoare, iar majoritatea blogurilor ofera astfel de solutii. Cat priveste bucataria traditionala romaneasca pot spune ca desi ne putem mandri cu putine preparate autentice si acestea pot fi puse intr-o lumina buna, trebuie doar sa ne folosim imaginatia si resursele si vom obtine bucate rapide, gustoase si sanatoase.

3. De ce crezi că ai așa de mulți vizitatori pe blogul tău? Care este secretul tău pentru care ai o mulțime de vizitatori, chiar dacă nu ai investit în promovarea bloggului?

Corina: Inca de la inceput am cautat sa prepar retete simple, fara compexitate mare, dar in acelasi timp gustoase si aspectoase. Cred ca tocmai acest lucru atrage vizitatori. Timpul nostru este destul de limitat intre locul de munca, familie si timpul liber de aceea cautam solutii simple si rapide inclusiv pentru gatit.

4. Care sunt blogurile de gastronomie pe care le urmărești cel mai frecvent?

Corina: Sunt foarte multe bloguri pe care le urmaresc cu placere, bloguri cu retete frumoase si poze ale preparatelor de exceptie, bloguri romanesti dar si din afara. Unul dintre primele bloguri pe care le-am descoperit a fost cel al Amei, Ama in bucatarie, si este un blog pe care revin aproape in fiecare zi. Este o sursa de inspiratie pentru mine, imi place maniera coerenta in care scrie Ama, iar pe langa asta ofera o multime de solutii pe care le putem aplica in viata de zi cu zi, atat in bucatarie dar nu numai. Pe langa acesta mai urmaresc cu drag blogul Magdei, Cat’s Kitchen, si al Paulei (o clujeanca simpatica) Enjoy Dessert!

5. Care sunt preparatele tale preferate și ce îți place să gătești cel mai mult?

Corina: Raman fidela pastelor, dar nu celor cu branza :) Gatesc cu drag paste cu ardei iute si usturoi, peste si fripturi la tava, iar in ultima vreme am dezvoltat o pasiune si pentru dulciuri, in special pentru fursecuri.

6. Cum vezi blogosfera culinară de la noi din țară? E loc și de alte blogguri sau deja e suprasaturată?

Corina: De obicei, evit prima intrebare caci nu sunt o persoana avizata in domeniu si nu prea pot sa imi dau cu parerea. Cert este ca din ce in ce mai multe lume are in ziua de azi un blog culinar. Daca e rau sau bine nu pot sa stiu, insa incerc sa vad partea pozitiva a lucrurilor si anume ca oamenii fac un lucru cu placere, altfel nu imi explic de ce ar investi intr-un blog. Ca in orice domeniu si in cazul blogurilor este loc pentru toata lumea. Cei care fac diferenta sunt vizitatorii care trec prin filtru blogurile si le aleg pe cele la care se reintorc.

7. Ce planuri ai cu blogul tău? Te-i gândit să-ți cumperi un domeniu și să transferi totul pe un blog mai profesional să zic așa?

Corina: Pentru viitorul apropiat imi doresc foarte mult ca Pofta vine gatind! Sa fie marca inregistrata si sper ca anul viitor sa realizez acest lucru, mai apoi urmand si transferarea blogului pe un domeniu, insa nu din cauza ca ar fi mai profesional asa, ci pentru siguranta datelor si o mai buna administrare. Dar, inainte de toate imi doresc mult sa urmez un curs de bucatar, un curs care sa ma invete sa gatesc corect din toate punctele de vedere.

 

 

8. Ai accepta advetoriale sau bannere contra cost pe blogul tău? Și ce părere ai de bloggeri care devin comerciali, mai sunt gătesc ei din pasiune sau o fac doar după $$$?

Corina: Da, as accepta. Pana la urma este firesc sa fim si rasplatiti pentru munca noastra si cred cu tarie ca orice pasiune poate fi transformata cu succes intr-o mica afacere. Insa este important, asa cum mentionai si tu mai sus, ca bloggerul sa nu uite de sufletul lui, de pasiunea lui. Cand acest lucru se intampla este evident pentru noi toti ca pasiunea a fost inlocuita de altceva, tot de o pasiune pana la urma, dar nu aceea pentru gatit.

9. Care este vinul tău preferat?

Corina: Aici sunt pusa intr-o mica dificultate caci nu sunt amatoare de vinuri. Insa daca trebuie voi alege intotdeauna un vin dulce, infiferent de culoare.

10. Unde îți dorești să ajungi peste hotare pentru a degusta unele preparate mai ciudate?

Corina: Mi-as dori mult sa ajung in America Latina si sa trec din tara in tara sa descopar fascinanta gastronomie care nu stiu daca este neaparat ciudata, dar interesanta este cu siguranta.

11. Cât timp îți ia să pregătești un post pentru blog, și cam cât blogg-uiești pe zi?

Corina: Nu exista un timp delimitat in care sa ma ocup de acest lucru. Pot sa spun doar ca de fiecare data cand gatesc ceva scriu reteta intr-un caiet, apoi intr-un document pe calculator care ulterior va fi postat pe blog. Petrec destul de mult timp fotografiind preparatele, cautand unghiul perfect si apoi editand pozele. Astfel atunci cand postez reteta pe blog am deja scris textul si pozele pregatite.

12. Provocare: Te-ai gândit ca în viitorul apropiat să scrii o carte de bucate sau să organizezi o tabără culinară împreună cu mai mulți bloggeri?

Corina: M-am gandit de mai multe ori sa scriu o carte de bucate insa din diverse motive am tot amanat sau abandonat ideea; poate se va intampla si asta la un moment dat, sa zicem ca este un plan de viitor. Cat priveste tabara culinara nu m-am gandit niciodata la acest lucru, dar as accepta cu drag sa particip la un astfel de eveniment.

13. Care este postul tău preferat și cel mai vizualizat de pe blog?

Corina: Nu am un post preferat, mi-ar fi foarte greu sa aleg unul. Insa cel preferat de vizitatori este cel legat de meniul de duminica. Cand am postat acest meniu nu mi-am imaginat ca va avea asemnea impact, pana la urma vorbim de o supa de pui cu taietei si carne cu cartofi, insa oricat de dornici de schimbare suntem ma bucur sa vad ca se mai cauta si meniuri traditionale.

14. Te-ai gândit să colaborezi și cu alte persoane pentru un portal dedicat gastronomiei?

Corina: Nu m-am gandit la acest lucru, deocamdata sunt multumita cu munca mea de una singura si poate asa este si mai bine. Decid singura ce postez si cand si nu ma lovesc de tot felul de probleme organizatorice.

15. Un mesaj de final pentru cititorii blogului mei?

Corina: Mesajul pe care il transmit intotdeauna este ca merita sa investim in pasiunile noastre si sa descoperim ceea ce ne place cu adevarat  si ne imbogateste spiritual. Pana atunci va astept la masa!

Merci Corina îți doresc mult succes cu blogul și mai ales să te bucuri de cât mai multe preparate gustoase alături de cei dragi ție și sper să degust și eu ceva bun făcut de tine:D..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

[…] săptămânile trecute i-am avut în prim plan pe Corina și pe Răzvan astăzi mă gândeam să schimbăm puțin domeniul și am ajuns la artistul fotograf […]

Magda Adina

Un blog si un blogger pe care si eu le indragesc enorm !!! Bravoo !!!

Bozga Ovidiu

Fotografiile sunt frumoase, iar asta m-a convins ca retetele Corinei sunt delicioase.