Si farmacistele plang..
Astăzi am asistat la o scenă pe care nu puteam să mi-o imaginez nici în cele mai nasoale vise. Am ieșit la o gură de aer și găsesc în fața blocului o domnișoară care plângea.. Chiar dacă nu o cunoșteam am întrebat-o dacă este bine și dacă o pot ajuta cu ceva..am primit un NU hotărât iar apoi a pleacat plângând.. Se vedea de la o poștă că a fost bătută, dar nu știa ce să facă, era debusolată. După ceva vreme după ce am terminat de făcut unele cumpărături, am ajuns și la o farmacie. Nu mare mi-a fost mirarea să o găsesc aici pe domnișoara cu pricina care era în fața mea și iar plângea. A primit câteva plame peste față și îi era vânăt de tot un ochi. Farmacista a început să-i pună un pansament steril, iar apoi a început și ea să izbucnească în plâns. Pentru câteva clipe nu a reușit să vorbească cu mine fiind vizibil afectată de situație.. Este trist când în zilele noastre mai există astfel de situații când oamenii se bat fără rost, și ce e mai grav este că cei agresați, că sunt femei sau bărbați, nu se debarasează de oamenii care-i rănesc. Chiar dacă farmacista a fost impresionată de această femeie, după vreo 2 minute și-a revenit în rol și a început să mă aburească cu tot felul de produse pe care ar trebui să le cumpăr.. Le-am refuzat politicos și mi-am cumpărat doar ce aveam nevoie. Interesantă trecerea de la o sensibilitate umană la o răceală specifică angajaților presetați din multinaționale, care de obicei vor să bage pe gât oamenilor tot felul de produse mai mult sau mai puțin folositoare.
Acesta este jungla urbană din așa zisul capitalism românesc…
.
e un defect profesional. personal, stii ca fac farmacie /stiinte farmacologice aplicate, avem un curs in care ne explica cum sa ne comportam cu pacientii, cumparatorii, clientii. pe langa cursul asta, de recent am vazut un episod din cunoscutul serial scrubs, cu doctorii aia, si chiar era o scena unde explica ca multi doctori, medici, sau cum vrei tu, sunt dotati de o insensibilitate mare peste care trec cu poante, glume, si ironie, doar pentru a depasi durerea, asa zisa. cat despre violenta catre femei, fata, domnisoara, femeie in devenire fiind, no offence, mai avem pana cand se vor face… Mai departe»