Iesim in strada pentru Rosia Montana!

Iesim in strada pentru Rosia Montana!

Prieteni ai Roşiei Montane,

Revenim cu noi informaţii privind actiunea de protest care va avea loc in Bucuresti in data de 28 ianuarie, începand cu ora 11.00.  În ultima perioadă, situaţia e evoluat semnificativ, inclusiv în favoarea Roşiei Montane.

Cele 10 zile în care societatea civilă din România, prin mesajele şi energia transmise, au făcut să vibreze o ţară întreagă, ridicând un semn de întrebare în rândul guvernanţilor cu privire la Roşia Montană. Şi asta pentru că sute de oameni au ieşit în stradă cu pancarte şi steaguri, au formulat revendicări clare şi ferme pentru Roşia Montană (citeşte mai jos lista revendicărilor).


Romania – Mircea Cartarescu

Romania – Mircea Cartarescu

Sursa foto: culturainiasi.ro

Dacă trăiești numai în România, e posibil să nu-ți dai seama că e ceva în neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului și te miști o dată cu el. Ești una cu toți ceilalți. Dar dacă te întorci, după o vreme îndelungată, în țară e cu neputință să nu fii izbit de cât de anormală e umanitatea de aici. De cât de chinuiți sunt oamenii și de cât de răi devin din cauza asta. Nu se poate să nu fii uluit de faptul, de pildă, că una dintre cele mai răspândite strategii de supraviețuire e mitocănia agresivă.

Pupatorii de moaste nu sunt in criza

Pupatorii de moaste nu sunt in criza

Până unde merge ipocrizia românilor? Se dau cei mai credincioși pupă toate moaștele vieții, dar în același timp sunt cei mai mari criminali, omoară zi de zi alți credincioși în trafic și nu numai, iar cel mai grav se omoară omenia din oameni!

15 M – RE-evolutia MONDIALA – Video

15 M – RE-evolutia MONDIALA – Video

De ce românii preferă să stea la coadă să pupe niște moaște în loc să reacționeze împotriva actualului sistem care îi subjugă viața la maxim??? Puteți vedea în videourile din post cum reacționează cei din Valencia la actualele probleme economice și sociale din lume.

Cele 7 legi ale intregului

Cele 7 legi ale intregului

1.Legea Mentalismului: Totul este spirit, universul este mental.
2.Legea Corespontentei: Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, Ceea ce este jos este si ceea ce este sus.
3.Legea Vibratiei: Nimic nu este in repaus, totul se misca, totul variaza.