Gastronomie

Usturoiul între trecut și viitor

Usturoiul, aiul sau Allium sativum – denumirea științifică, este o plantă comestibilă, care face parte din famiglia Liliaceae sau după ultimele clasificări din familia Alliaceae. Este utilizată ca aliment și condiment, dar în același timp este folosit în scopuri terapeutice pentru proprietățile științifice descoperite în ultimii 20-30 de ani, dar și datorită tradiției populare care consideră usturoiul alături de ceapă un adevărat medicament. Pentru că acestă plantă este foarte răspândită, originile ei sunt destul de incerte. Unii afirmă că provine din Siberia, alții din sudul occidental al Siciliei și din Calabria unde crește spontan. În prezent culturile de usturoi sunt foarte ridicate, ajungând anual la aproximativ 400.000 hectare de usturoi.  Pe primul loc la productie se află Spania cu aproximativ jumatate din cantitatea cultivată de usturoi pe an, Romania producând anual aproximativ 70.000 tone usturoi.

Proprietăți și Curiozități

În folclorul românesc/european, se amintește că usturoiul alungă vampirii și se ținea într-un săculeț în jurul gâtului. Această tradiție se poate asocia cu  faptul că vampirii erau considerați paraziții și deci usturoiul, având proprietăți antibactericide îi ținea la depărtare.
Proprietățile antispetice erau cunoscute din antichitate, în Egiptul antic și în timpul romanilor, usturoiul era cunoscut ca un mijloc preventiv al bolilor contagioase fiind un puternic antioxidant. Ulterior s-a stabilit că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine, sau alte produse naturale, este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor degestive, sau a pneumopatiilor, prevenirea cancerului, împiedică formarea cataractelor, ajută la o bună circulație a sângelui și crește nivelul de energie. În afară de efectul antimicrobian, are și un efect antihelmintic (contra viermilor intestinali) și previne îmbătrânirea precoce. Acţiune vasodilatatoare şi hipotensivă, antimicrobiană, stimulentă şi antihelmintică, diminueză agregarea plachetelor -acele elemente ale sângelui care înlesnesc coagularea lui, contribuind astfel la evitarea trombozelor şi infarctelor.
Alt studiu a demonstrat că suplimentarea cu extract de usturoi inhibă calcificarea vasculară la pacienții umani care au colesterolul din sânge ridicat.
Mirosul caracteristic usturoiului este dat de numeroșii compuși cu sulf dintre care alicina și derivații ei sunt cei mai importanți. Acțiunea rapidă a alicinei ca și antioxidant se datorează unor produși secundari rezultați în urma descompunerii acesteia. “Este vorba despre acidul sulfenic, care reacționează foarte rapid cu radicalii liberi, singura limitare fiind timpul cât durează ca moleculele să vină în contact”, a explicat Dr. Derek Pratt, șeful catedrei de cercetări în chimia radicalilor liberi de la Universitatea Queen’s din Ontario, Canada. Împreună cu ceapa și prazul, usturoiul face parte din familia aliaceae. Ceapa și prazul, care fac parte din aceiași familie ca și usturoiul, conțin compuși similari alicinei, însă acesștia nu au aceleași proprietăți medicale. Dr. Pratt și colegii săi cred că aceasta se datorează faptului că descompunerea compușilor similari alicinei nu este la fel de rapidă, ceea ce determină un nivel mai redus de acid sulfenic disponibil pentru a reacționa cu radicalii liberi. Dacă dorim să limităm impactul aromei specifice de usturoi, putem să îndepărtăm germenele verde din interior.

Cercetătorii australieni de la Universitatea din Adelaide, au descoperit o noua metodă prin care oamenii își pot scădea tensiunea cu ajutorul usturoiului. “În momentul în care gătești usturoiul, substanța care ajută la micșorarea tensiunii dispare. Au fost urmăriți 50 de pacienți timp de 12 săptămâni și astfel, s-a descoperit că persoanele care consumau patru capsule cu extract de usturoi pe zi aveau tensiunea cu 10 mmHg mai mică față de persoanele care nu luau aceste capsule. Arma secretă împotriva tensiunii este extractul făcut din usturoi bătrân”, a declarat Karen Reid, citat de Reuters. Usturoiul este folosit de mult timp în medicina alternativă, în special în cea indiană, pentru că se știe că are efecte benefice asupra tensiunii. Studiul efectuat
de echipa condusă de Reid este primul care arată impactul extractului de usturoi vechi asupra organismului uman.
Foto: Recoltarea usturoiului,  tratatul științific Tacuinum Sanitatis Casanatense (secolul XIV)
De Sfântul Andrei, sărbătoare cunoscută și sub numele de Noaptea Strigoilor sau Ziua Lupului, usturoiul este o metodă foarte eficientă de protecție împotriva moroilor. Ca să se apere de spiritele rele, gospodarii atârnă șiruri de usturoi la intrare și lasă candela aprinsă sau, în unele zone, ung cu usturoi tărușii de la poartă, tocurile ușilor și ferestrelor și poartă usturoi în buzunar.
Prezența celor 3 proteine QR-1, QR-2, și QR-3, poate fi cauza diverse alergii alimentare persoanelor mai sensibile.
Compoziția chimică

Compoziția chimică a usturoiului    Cantitate (usturoi proaspăt, %)
Apă                                                              62-68
Carbohidrați                                               26-30
Proteine                                                       1,5-2.1
Amino acizii                                                1-1,5
γ-Glutamilcisteina                                         0.5-1,6
Lipide                                                            0,1-0,2
Fibre                                                              1,5
Compuși sulfuroși fără proteine                     1,1-1,5
Sulf                                                              0,23-0,37
Nitrogen / Azot                                            0,6-1,3
Minerale                                                        0,7
Vitamine                                                       0,015
Săpunuri                                                        0,04-0,11
Compuși liposolubili                                       0,15-0,7
Compuși higrosolubili                                       97

Sursa: Lawson 1996

Mod de folosire
Intern:
-preferabil să fie consumat crud, însă se foloseşte pe scară redusă datorită mirosului persistent pe care îl lasă în cavitatea bucală.
-folosit la diverse preparate culinare fripturi diverse cu usturoi, renumitele spaghete italiene cu usturoi, ulei de măsline și ardei iute, sos de smântână cu usturoi, maioneză cu usturoi, pesto genovez, pesto trapanez/sicilian etc.
-în tratamentul hipertensiunii- sucul obţinut din presarea bulbilor.
-usturoiul (2, 3 căţei), plus lapte cald, plus miere- viermifug- se bea, în fiecare dimineaţă, până la expulzarea viermilor. Această reţetă are şi o acţiune sedativă, fiind recomandată în insomniile poststres.
-sirop vermifug: 500g usturoi zdrobit, plus 1 litru de apă fiartă. Se lasă să se infuzeze o oră, se strecoară, şi se adaugă un kg de miere de albine. Se consumă dimineaţa, 30-60 g până la eliminarea paraziţilor.
-tinctură de usturoi: usturoi 50 g, plus alcool 70 °C 250 g. Bulbii se zdrobesc, se lasă la macerat 10 zile, se agită frecvent (3,4 ori pe zi), se filtrează. Se iau 10-15 picături pe zi, în două prize în cure discontinui de câte 15 zile. Conform altor scheme, se măreşte numărul de picături progresiv, ajungându-se la maximum 15 picături în a cincea zi, apoi se scade progresiv până în a zecea zi. Dozele se iau în 5 ml de lapte, cu 30 minute înainte de mese (antiseptic, antisclerotic, antireumatismal, antiasmatic).
-consumul de 2-3 căţei de usturoi pe zi dă rezultate bune şi în tratamentul faringitelor, al infecţiilor intestinale, asigură antisepsie bucală de lungă durată şi previne complicaţiile gripale.
Mirosul de usturoi poate fi neutralizat mestecând în gură 2-3 boabe de cafea, câţiva grăunţi de chimen, un măr sau un fir de pătrunjel.

Uz extern:
-înţepături de viespi şi diverse insecte: se extrage acul şi se freacă cu o bucată de usturoi
-usturoiul pisat, cu grăsime şi cu ulei, dă un unguent resorbant al tumorilor albe
-slăbiciune generală şi astenie: amestec cu două părţi de ulei camforat şi cu una de usturoi, frecţii de-a lungul coloanei vertebrale.
-contra surdităţii de origine reumatismală. Se introduce în ureche, în fiecare seară, un tampon de vată îmbibat în suc de usturoi amestecat cu ulei
-contra durerii de urechi: se introduce în urechi o ţesătură subţire (destul de lungă ca să poată fi scoasă) conţinând o jumătate de căţel de usturoi ras, amestecat cu ulei.
Este contraindicat în sindroamele congestive pulmonare: tuse cu sânge, tuse seacă şi puternică, friguri. Usturoiul nu convine persoanelor atinse de dermatoze, pecingini, de iritaţii ale stomacului şi ale intestinelor, femeilor care alăptează (alterează gustul laptelui şi dau colici sugarilor)

Citate, maxime și poezii

Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.- proverb românesc

Prin viață se poate trece cu usturoi în urechi ori legat de catarg – Vasile Ghica, inspector de limba română

“Most dear actors, eat no onions nor garlic, for we are to utter sweet breath.” William Shakespeare

Garlic Song – Cântecul usturoiului (Ruthie Gorton)
There are spices and vegetables that you can grow
Some are under the ground, some grow tall
Though they all have their qualities, this you should know
That the garlic is best of them all

The Egyptians, Phoenicians, the Vikings and Greeks
Babylonians, Danes, and Chinese
On their voyages took enough garlic for weeks
And their enemies died on the breeze

From Biblical times in all parts of the earth
It has cured countless sufferings and ills
If we understood what the garlic is worth
We would throw out our poisons and pills

In Bulgaria’s mountains and Russia’s wide plains
People live to a hundred years old
For it’s juice of the garlic that runs in their veins
Oh it’s worth twice it’s weight in pure gold

With its selenium, germanium, allicin too
It can fight off all types of disease
So if you’ve got arthritis, TB, or the flu
Just say, “Peel me a garlic clove, please!”

Plant some cloves in your garden to keep away worms
And the other bad things that kill plants
If you’re one of those people concerned about germs
You could drop one or two in your pants

Bibliografie:

1. http://www.coldiretti.it/organismi/INIPA/area%20formazione/cd%20probio/files/versionePDF/07_scede_tecniche/07_07_schede_tecniche.pdf
2. Reuter, H. D.; Koch, H. P.; Lawson, L. D. In: Garlic: the Science and Therapeutic Application of Allium sativum L. and Related Species; Koch, H. P.; Lawson, L. D. Eds. Williams & Wilkins: Baltimore, 1996; pp 135-212.
3. Ahmed, N. et al. 2001 Anticancer Research 5: 3519-23.
4. Fundam Clin Pharmacol. 2007 Jun;21(3):281-9
5. Clement F, Pramod SN, Venkatesh YP. Identity of the immunomodulatory proteins from garlic (Allium sativum) with the major garlic lectins or agglutinins. Int Immunopharmacol. 2010 Mar;10(3):316-24. Epub 2010 Jan 6. PubMed PMID 20004743.
6. Durak I, Kavutcu M, Aytaç B, et al (June 2004). “Effects of garlic extract consumption on blood lipid and oxidant/antioxidant parameters in humans with high blood cholesterol”. J. Nutr. Biochem. 15 (6): 373–7. doi:10.1016/j.jnutbio.2004.01.005. PMID 15157944.
7. Khalid Rahman – Garlic and aging: new insights into an old remedy, School of Biomolecular Sciences, Liverpool John Moores University, Byrom Street, Liverpool L3 3AF, UK, 10 July 2002;
8. Karin Ried, Oliver R. Frank, Nigel P. Stocks – Aged garlic extract lowers blood pressure in patients with treated but uncontrolled hypertension: A randomised controlled trial, Discipline of General Practice, School of Population Health and Clinical Practice, The University of Adelaide, Adelaide, South Australia 5005, Australia, http://www.maturitas.org/article/S0378-5122%2810%2900227-6/abstract#back-cor1
9. Secretul Usturoiului descifrat -http://www.tititudorancea.com/z/secretul_usturoiului_descifrat.htm
10. Euforia TV – http://www.euforia.tv/articol/sanatate/sfaturi/consuma-usturoi-pentru-reglarea-tensiunii-14296.html
11. Plante medicinale – http://www.infogradina.ro/legume/plante-medicinale/usturoiul/107/
12. Garlic song – http://sniff.numachi.com/pages/tiGARLC.html
13. Foto Lucian Cuibus – cuibus.ro & Vincențiu Horincar.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments

[…] Efectul nu va intarzia sa apara dupa urmarea acestor tehnici, astfel va vor fi de mare ajutor pentru eliminarea rapida a disconfortului provocat de candida! In legatura cu asta mai poti citi: http://cuibus.ro/blog/usturoiul-intre-trecut-%C8%99i-viitor.html […]