Advertising,  Consumatori,  Gastronomie,  Industria Alimentara

Zboruri și esenţe prin timpul cu miere

miere_cuibus_merca_ramona_Prisaca_Transilvania_blog_transilvania_romaniaDe ce am ales ca și subiect mierea? Cât de importantă este în alimentaţia zilnică?
Ce conţine mierea? Ce efecte terapeutice are?
Ne mai aducem-aminte de fagurele cu miere, găsit pe câmp după cosit, plini de bucurie și încântare, savurând dulceaţa lui?
Am uitat să ne hrănim ca și bunicii noștrii.
De ce cotidianul ne încarcă cu atât de multe mărci de produse, când mierea
românească are atât de multe beneficii?

Ştiaţi că este un aliment miraculos, un aliment deosebit de important pentru o dietă sănătoasă, datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante, purificatoare şi de prelungire a vieţii?
Aceasta îşi datorează numeroase calităţi bogăţiei în vitamine naturale, în săruri minerale, în oligoelemente indispensabile. În plus, mierea românească aduce  o sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.
Mierea românească  de care vă spun se găsește în  mai multe sortimente de miere: salcâm, mană, cimbrișor, zmeură, polifloră, rapiţă, floarea-soarelui, iarba neagră, albăstrele, mentă, coriandru, mărăcine și tei.
Mirera este recoltată din toate colţurile ţării: începând cu Delta Dunării (mierea de mentă) și terminând cu Munţii Apuseni (mierea de zmeură).
Cu un iz rustic, proaspăt, cu arome dulci-aurii,  ducându-ne intr-o lume de poveste a mirodeniilor și miracolului naturii, la Prisaca Transilvania găsiţi aceste tipuri de miere, miere cu bunătăţi, de la o diversitate complexă  a stupului ( lăptișor de matcă, pastură, polen, propolis), suplimente nutritive (reteta Tatoiu), oţet, îngrijire personală (săpunuri, gât, hemoroizi), suveniruri. cadouri, până la accesorii, nunţi. botezuri.
Gâtuleţul fericit este un produs Spray de gat pentru copii si adulti, pur natural, fără alcool, doar  propolis extras in + apă + miere, care se poate administra și copiilor cu vârstă peste 1 an.
Dragi mămici, bunici și străbunici veţi putea descoperi efectele terapeutice și miraculoase pentru copii voștrii cu minim 3 pufuri de cel putin 3 ori pe zi (aplicate asupra zonei afectate), care nu vor mai suferi de dureri și infecţii ale gâtului, într-un interval scurt de timp. Stopează durerea de gât folosind gâtuleţul fericit, pe care îl găsiţi la Prisaca Transilvania.
Mierea de albine

Aliment esenţial în dieta naturistă, mierea naturală de albine este un produs de origine animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă valoare nutritivă, calităţi pe care nu le pierde în timp. Este fabricată de albine din nectarul florilor care, printr-o prelucrare specială în interiorul organismului albinelor, este îmbogăţită cu substanţe proprii şi depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat concentrat de lumină solară, despre mierea naturală se spune în mod semnificativ că era folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.

honey_miere_cuibus_merca_ramona_Prisaca_Transilvania_blog_transilvania_romania
Mierea conţine o gamă largă de zaharuri asimilabile aproape instantaneu de către organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză, etc.), diverse enzime, aminoacizi, unii factori antibiotici (cum ar fi inhibina), minerale în formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru, mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, etc.), precum şi o varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul B) pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu de conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de complexul biologic al oligoelementelor pe care le conţine şi care acţionează în cele mai diferite părţi ale organismului. Acestea, alături de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment indispensabil, un adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.

Avantajele pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de neglijat. Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa aparatului digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din punctul de vedere al asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai bine suportată de către rinichi. Este un bun calmant, liniştind în mod natural şi fără efecte secundare negative organismul. Este un aliment prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând cont de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând nevoie de medicamente.

Dintre multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea

  •     hrăneşte inima asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge;
  •     este un aliment ideal pentru copii (e un bun îndulcitor, le furnizează mineralele de care au nevoie pentru creştere, are o acţiune uşor laxativă şi antiseptică
  •    poate fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor în alăptarea artificială a sugarilor
  •    favorizează funcţionarea căilor digestive şi erupţia dentară.
  •    este un remediu eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat în timpul nopţii
  •    are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan foarte plăcută de copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în timpul sarcinii;
  •    un bun tratament pentru combaterea cârceilor – două linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână;
  •    poate fi folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor;
  •    este de un mare ajutor pentru convalescenţi;
  •    are efecte de prelungire a vieţii;
  •    are posibilităţi de utilizare cosmetică;
  •    poate fi folosită atât în curele de îngrăşare, cât şi în cele de slăbire;
  •    este o sursă de energie şi recuperare a forţelor pentru sportivi.

Mierea poate fi consumată cel mai bine singură sau în combinaţie cu alte alimente, cu condiţia să nu fie prea calde (peste 37ºC o parte din calitatile ei sunt afectate). Mierea polifloră este indicată în consumul general, iar cea monofloră, în funcţie de provenienţa ei, are calităţi terapeutice diverse, “moştenind” proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor din care este obţinută.

Polenul

Polenul reprezintă un aliment “miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină miere, el asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au identificat nu mai puţin de 27 de elemente în compoziţia sa.  Analiza biochimică arată că în conţinutul său se găsesc proteine, zaharuri, substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus, fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile vigoarea şi bucuria persoanelor deprimate, obosite şi surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul său sistematic permite să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de laborator au permis să se constate că în anemii, numărul globulelor roşii creşte cu aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de o lună a unei linguriţe de polen zilnic. La convalescenţi şi bătrâni, polenul determină o creştere în greutate. Această acţiune este însoţită de un efect energizant.

Raţia cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o linguriţă. Se va diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea accentuat; ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală accentuată, slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani.  Este posibil ca unii, ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau crampe în zona abdominală, aspect ce indică acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi purificare a polenului ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior. Totuşi, după un anumit timp în care s-a preseverat cu “stoicism” în menţinerea curei, durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi înlocuirea lor cu stări euforice, de bună dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii pline de eficienţă a polenului.

Efectele maxime se obţin atunci cînd polenul este luat dimineaţa, după toaleta obişnuită, pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung, chiar dacă se va topi repede. În acest fel, pe lângă o excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp de 30 minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este recomandat în toate bolile, cu excepţia dibetului şi este un bun adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod regulat şi respectând aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu, îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte cumulative în timp.

Propolisul  este cel mai “medicamentos” produs al stupului; poate fi folosit pentru acţiunea lui antiinflamatorie, dezinfectantă, imunostimulatoare.
Cu exceptia acestuia, niciunul din produsele apicole nu este recomandat diabeticilor.
Pentru a descoperi și mai mult din această lume fantastică a mirodeniilor și aromelor de miere, vă sugerăm să treceţi  pe la Magazinele “Piata de Miere” din Cora și Polus Center din Cluj-Napoca.
În format electronic: puteti intra pe prisacatransilvania.ro
– ne găsiţi pe adresa: office@prisacatransilvania.ro
– pentru discuţii, sugestii, întrebări și alte lămuriri pe: https://www.facebook.com/prisaca.transilvana
Vă mulţumim pentru timpul și lecturarea poveștii cu miere.

Articol scris de Ramona Merca – rayella.blogspot.ro/.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
florentin

foarte bun articolul ! si mierea foarte buna!

Mircea

Interesant articolul, foarte interesant si diversificat si site-ul!
Felicitari!