Bravul nostru Micsa
Sursa foto & info – teatrulnationalcluj.ro
Într-o dimineață, ritmul firesc al unei comunități tipic românești este zdruncinat de conflictul provocat de decizia Violetei de a-l da afară din casă, din curte și din viața ei pe Micșa, iubitul de-o viață, ajuns de mai bine de un an de zile paralizat, hotărâre care amenință să distrugă imaginea localității. Fiecare membru al comunității, arhetip al vieții rurale actuale, din motive egoiste, încearcă să o convingă pe Violeta să își schimbe decizia, dar fără succes. Presa, mereu vigilentă, apare la fața locului și face public acest act social plin de cruzime. Dodo, tânărul întreprinzător reîntors în comunitate, speculează „reclama“ făcută de articolul din ziar și pune în mișcare un întreg sistem de comercializare a poveștii lui Micșa care atrage după sine transformarea modului de viață de până atunci.
Piesa lui Radu Țuculescu vorbește despre inventivitatea tipic românească, conturează o lume rurală prinsă în angrenajul dezvoltării capitaliste, al cărei prim scop este obținerea unui profit prin orice mijloace. Spectacolul propus urmărește povestea acestei lumi dintr-un unghi obiectiv, care surprinde comicul amar al încercărilor de atingere a prosperității.
Tudor Lucanu
de Radu Țuculescu
regia: Tudor Lucanu
scenografia: Adrian Damian
sound design și muzica: Șerban Ursachi
Distribuţia: Micșa — Matei Rotaru; Dodo — Cătălin Codreanu; Leo — Emanuel Petran; Floristela — Eva Crişan; Popa Mambo — Dragoş Pop; Primărița — Camelia Curuțiu; Violeta — Viorica Mischilea; Ziarista, Turista engleză — Angelica Nicoară.
Următoarele reprezentaţii dela Teatrul Național Cluj-Napoca:
miercuri, 21 noiembrie 2012, ora 19:00
miercuri, 28 noiembrie 2012, ora 17:00
Preţul biletelor: 15 lei; 7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari..