Clujul bolnav

Judeţele cu cel mai mare risc de îmbolnãvire sunt Cluj (53,2%), Ilfov (45,4%) si Sibiu (44,1%), a anunţat Eugen Nicolãescu, ministrul Sãnãtãţii, în urma analizei Programului Naţional de Evaluare a Stãrii de Sãnãtate (PNESS).

Dintre cei care s-au prezentat la consult, 3,3 milioane (30%) prezintã risc de îmbolnãvire prin diabet zaharat. Pacienţii din Ilfov – 41%, Cluj – 39%, Prahova – 37%, Arad – 35%, Braşov – 34% au riscul cel mai mare de a face diabet.

SECUII CER REFERENDUM PENTRU AUTONOMIA „ŢINUTULUI SECUIESC”

SECUII CER REFERENDUM PENTRU AUTONOMIA „ŢINUTULUI SECUIESC”

artid_1220166424.jpg

Secuii vor referendum pentru autonomie, pe 30 noiembrie, data la care vor avea loc şi alegerile parlamentare. Conducerea Consiliului National Secuiesc a anunţat că va înainta Parlamentului României statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, ca şi iniţiativă legislativă cetăţenească. Potrivit legii organizarea unui referendum în această situaţie este obligatorie.